Esențialitatea diacroniei

Abstract

Entitățile naturale primare—plantele și animalele—sau derivate—societatea, limba și cultura—apar prin anevoios travaliu diacronic, au a răspunde unor nevoi dezvoltate diacronic, există și funcționează diacronic. Cu toate acestea, prin instrumentele sale, omul poate doar percepe și surprinde fragmentul, fixîndu-l pentru o clipă prelungită, motiv obiectiv pentru care el segmentează realitatea spațio-temporală în conformitate cu propriile proporții și capacități. Aceasta însă nu se poate supune segregării nefirești a unuia dintre produsele și elementele ei, pe deplin neputînd fi înțeleasă decît așa cum există ea, ca întreg. După completarea parcursului sincronic, cea care poate oferi cuprinderea și înțelegerea întregului care devine este calea metodei diacronice.

Natural entities—plants and animals, on the one hand, society, language, and culture, on the other—emerge through an assiduous diachronic effort, respond to diachronically developed needs, exist and function diachronically. However, through the instruments at his disposal, man can only perceive and grasp the “fragment”, seizing it for a prolonged instant, which explains his objective tendency to segment the spatiotemporal reality according to his own proportions and abilities. Reality itself, however, cannot be subjected to the unnatural segregation of one of its own products and elements, and cannot be fully comprehended in any other way than how it exists: as a whole. At the end of the synchronic road, what offers comprehension and understanding of the ontologically-becoming whole is the path of the diachronic method.